|
PURU L'AGRUMI PARLANU
Un sanguinellu russu e malandrinu
si rivurgì a n'aranciu brasilianu dicennucci: "Iu paru un mandarinu e tu fa sulu ummira nu chianu." L'aranciu s'offinnì e pi risposta cci dissi: "Tu ha na beddra facci tosta, iu sulu sugnu dunci e ricircatu mentri tu resti spissu 'mpinnuliatu." Sintì stu battibeccu 'u mandarinu, pi scornu cci spruzzà lu so profumu, si 'mbriacà 'a lumia di ddra vicinu e scatascià: "Parlati a unu a unu!" E 'u scùmbulu citrignu comu un cuti gridà: "Carù… chi su sti vaniddrati, guditivi lu suli e stati muti, si scinnu a tutti tri pigliu a pidati!" E la lumia di zoccu sintì diri pruvà disgustu e tantu dispiaciri, na frasi prununzià cu poesia: "Li pranzi su tabù senza di mia." Tra 'i rami 'u mandaranciu silinziusu faciva 'u neutrali, l'affruntusu, e lu taroccu tostu e a forma ovali diciva: "Comu mia nun c'è l'uguali." S'arrisinteru 'mpinti tra li rami l'aranci di vaniglia e l'umincelli sbraitannu: "Cca cuieti 'un si po stari cu sti canagli e massa di ribelli." Cu 'ntisi li discursi di st'agrumi li misi 'ncapu un fogliu, ma ammucciuni, su frasi pizzicanti e curiusi e ni lu stessu tempu dispittusi. |